Meteorologii au anunțat că o mare parte din țară va intra sub Cod galben de vijelii şi ploi torenţiale. De asemenea, jumătatea nordică a Moldovei va fi sub Cod portocaliu de furtuni, după care Transilvania, Moldova, Banatul, Oltenia şi Muntenia se vor afla sub Cod galben de vreme severă.
Trei avertizări Cod galben şi portocaliu de vreme severă. Vor fi ploi torenţiale, vijelii şi grindină.
În Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei şi local în Banat, Maramureş şi la munte, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi în intervale scurte sau prin acumulare 25…40 l/mp.
Avertizarea este valabilă de marți, ora 12.00 şi expiră miercuri la ora 10.00.
Alerta Cod portocaliu a fost emisă pentru intervalul marţi ora 14.00 – 22.00. În jumătatea nordică a Moldovei vor fi perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 60…80 km/h, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 30…40 l/mp şi izolat 50…60 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala şi în Transilvania, dar pe arii restrânse.
Apoi intră în vigoare un Cod galben de cantităţi de apă însemnate şi instabilitate atmosferică temporar accentuată. Alerta va fi valabilă de miercuri ora 10.00 până joi ora 10.00.
În Transilvania, Moldova şi local în Banat, Oltenia, Muntenia şi la munte, vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi în intervale scurte sau prin acumulare 25…40 l/mp.
Se anunţă vreme instabilă în Bucureşti, cu ploi de vară, fulgere şi vânt, potrivit prognozei meteo emisă marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie.
De marţi ora 12.00 până miercuri la ora 10.00, vremea se va menţine în general frumoasă şi va fi călduroasă după-amiaza.
Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cele minime vor fi de 16…18 grade.
Începând de miercuri ora 10.00 până joi ora 10.00, vremea va deveni instabilă.
Înnorările se vor accentua treptat şi mai ales spre seară şi noaptea vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea minimă va fi de 17…18 grade.